Noaptea îşi ostoieşte focul în
frunzele crucificate,
îi curge nervura într-un
bocet de împăcare,
în lavandă adoarme durerea
mocnită
de o cuminecătură seducătoare,
şiroind o arcadă adormită.
Pământul geme şi cu gura
dezlipită
înghite vremea-osândă.
Câteodată, rădăcina
încolţeşte mugurii de brad,
ce în duminica focului
stă aşezat cuminte de o
vinere preasfântă.
© Ioana Haitchi – Jeanne Christiane,
29.07.2015
Foto: Tatiana Oana,
Surrealistic world
(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)
© Ioana Haitchi – Copyright –Toate
drepturile rezervate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu