Memoria descompunerii

Şi la ce mi-ar folosi adevărul rostit

de  gura nepricepută şi trufaşă?

Bătrâneţea neputincioasă mi-ar fi

sau  poate m-ar preface în stană de piatră

din lava-i ocnaşă.

Furnica, harnica furnică are creierul cel mai mic,

trântorul e învrednicit cu această decoraţie.

Sub unele pietre nu există nimic,

nici memorie, nici graţie,

sunt numai bune de aruncat într-un zid.

***

Timpul trece, adevărul se schimbă,

râmele au mâini şi coate,

au uneori chiar şi limbă,

găuresc toate zidurile,

iar minţile oamenilor sunt pline cu pietre.

Ucigaşă e memoria descompunerii,

ucigaşă.

Tu lasă,

lasă piatra acolo unde e

şi râma las-o, îţi poate ucide clipa,

căci păsările, doar păsările

se pot hrăni cu ea,

fără să le frângă aripa.

***

Din vol. “Zborul de duminicӑ”

***

© Ioana Haitchi, 23.09.2016, Klausenburg

Foto: Ioana Haitchi

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate