Ştie
cineva, unde gӑsim nişte pietre sӑ aruncӑm în fereastra lui Puia?
Pietre
adevӑrate, nu bulgӑri din frunze, nu, nu.
Bolovani
care s-o spulbere, sӑ-i fie aşa de frig în chilia
unde
s-a rӑstignit de unul singur pe cruce,
încât
s-o ia la sӑnӑtoasa.
Maestre,
dacӑ acum s-ar mistui Alcatrazu’,
unde te-ai duce?
***
A
venit viaţa de câteva ori, ai alungat-o,
atunci
când ai luat-o la mӑsurat şi cântӑrit
şi ai spus, cӑ nu e perfectӑ,
cӑ tu, doar tu eşti unitatea de mӑsurӑ
dupӑ care se împarte, ce-i de aruncat şi
ce e de iubit.
Nu
poţi şti, cum respirӑ un cal în alergare,
numai
atunci când eşti în şaua lui,
când
i-ai ales fânul şi apoi l-ai ţesӑlat,
când
i-ai învӑţat urechile,
când
i-ai dat sfecla de zahӑr
pentru
supleţe.
Şi
Doamne, cum aleargӑ în sanie,
cum
îi plac zurgӑlӑii,
aleargӑ şi orb de dragul vieţii!
***
Pentru
tine, oamenii au devenit fiinţe prea
mici,
dar
nici tu n-ai crescut prea mare,
îţi
înghesui sufletul, îl sufoci, îl tot înghiţi
şi
reînghiţi cu cioburi.
Te
pedepseşti mereu şi mereu,
nici
nu mai ştii de ce,
ai
devenit un maestru-cӑlӑu.
Ieşi!
Fugi! Aleargӑ în piruete dacӑ trebuie!
Sinucigaşi
sunt toţi aceia care ucid sentimente
în
sughiţul plânsului ce nu se vede.
***
Ştie
cineva, unde gӑsim nişte pietre sӑ aruncӑm în fereastra lui Puia?
Pietre
adevӑrate, nu bulgӑri din frunze, nu, nu.
Bolovani
care s-o spulbere, sӑ-i fie aşa de frig în chilia
unde
s-a rӑstignit singur pe cruce,
încât
s-o ia la sӑnӑtoasa.
Maestre,
dacӑ acum s-ar mistui Alcatrazu’,
unde te-ai duce?
Da,
da, unde te-ai duce? Tu, numai tu?
***
© Ioana Haitchi,
01.01.2017, Klausenburg
Foto:
Valer Puia
© Ioana Haitchi – Copyright
– Toate drepturile rezervate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu