Nu știu

Nu ştiu dacӑ îmi este foame,
Dacӑ îmi merge pe gât cuminecӑtura,
Dacӑ sfinţirea mӑ mai poate rӑsfoi
Pentru încӑ un pӑcat iertat,
Dar am liniştea aceea care ştie
Cӑ atât îmi era de pӑcӑtuit
Și dacӑ a secat ce era de secat,
Tot aşa ar putea rodi ce e de rodit.

Nu mӑ mai cert pentru nimic,
Nu mӑ mai chinui sӑ înţeleg,
Las viaţa sӑ vinӑ
– e singura care curge şi timpul nu o poate opri.

Îţi spun ţie, mare meşter de osândӑ, cӑ nu mai am nelinişti.
Mai scriu, mai citesc, mai privesc în linişte parada
În care uneori sunt în vârful carului alegoric.

© Ioana HAITCHI, 20.04.2018, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Copyright – Ioana Haitchi – Toate drepturile rezervate