Urma

De ce toate vremurile se-amestecă-ntre ele,
să mă doară cu toată palma crăpată
de arşiţa neîmbrăţişării şi-a suspinelor-iele,
de toată urma zdrobită lăsată,
de toate apăsările nisipurilor pietrificate
zidite-n gheţurile revederii,
de toate umbrele mumificate
pornite-n căutarea serii.

N-am nevoie de vremuri cioplite de-un tâlhar,
N-am nevoie de ruina zidită,
Nici de-o revărsare-ntr-un pahar,
Cât o Niagară zdrenţuită.

Mă aşază vremea-n vremuri mult prea tulburi
Smogurile gratis mi se-oferă,
Aş fi fost caleaşcă-n vulturi,
De mi-ai fi fost corabie şi sferă.

Mult prea des e mult şi tot mai mult,
Nici că plouă-n două să-ţi ascult,
Mult prea mult şi toate-mi amintesc
Cum urmele ni se iubesc.

Din Vol. “Trepte”

© Ioana Haitchi, 26.12.2014, Klausenburg
Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate