Lectura magmei (Lectura del magma)

Ioana HAITCHI 15:46:00 Poezii – traduceri – André Cruchaga,

În miezul zăngănitului, pasărea migrează din ochii ei.

Aude ecourile apei topite: piatră peste piatră, o limbă volatilă,

tot abisul ferestrele-şi deschide.

Apoi, numele obscure din acoperişul hăţişului.

Apoi supremaţia, ce abia ne supravieţuieşte: cifre anulate ale timpului

scriind cenuşa în piele.

Fiecare gură e ca o sabie în jeliţii pereţi ai monedelor;

în disputa nudităţii, câştigă setea şi normele ei frustrate ale urbanităţii.

La extrema blocajului, raftul cu cele mai multe limbaje dincolo de limită.

Există mari devastări în contraatacurile moliei, refuzuri iremediabile

pentru netezirea cămăşilor din orarele zbârcite

şi ale amintirilor lichide ataşate pişoarelor publice.

Vezi cum egida de zi cu zi se prăbuşeşte în gură, corul certificate al democraţiei,

străzile ce suportă compromisul aluviunii,

bucurându-se împreună de aditivul muştei.

- În timp ce spectacolul continuă, se dezbate soarta de claritate

şi de cuvintele ce ne înconjoară complet în confidenţialitatea timpului.

(Nu ştiu, de ce amintirea trebuie confundată cu melancolia şi nici de ce

bărcile părăsesc punctele cardinale în grote neţesute ale gurii,

orgolii torturate în chiuvete.

Pe altarul funinginei se face nod de cealaltă parte întunecată a goliciunii.)

Desigur, înainte de sufocare, unii erau fascinaţi de-a unelti împotriva pavimentelor

şi a sicrielor nerecunoscute de sete…

Foto: Internet

(articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal by Ioana Haitchi”)

LECTURA DEL MAGMA

En medio de la masa profunda de los estertores, emigra el ave de sus ojos.
Oigo los ecos de las aguas derretidas: piedra sobre piedra, un idioma volátil,
todo el abismo abre las ventanas.
Después los nombres oscuros en el paladar de la zarza.
Después los dominios de lo que apenas nos sobrevive: las figuras deshechas
del tiempo, la escritura de ceniza en la piel.
Cada boca es como una espada sobre los muros enlutados de las monedas;
en la disputa de la desnudez, gana la sed y sus frustradas normas de urbanidad.
En el extremo de la cerradura, la estantería de lenguas del más allá.
Hay largas devastaciones a contragolpe de la polilla, irremediables negaciones
para el desahogo, camisas arrugadas de horarios,
y recuerdos líquidos adscritos a mingitorios públicos.
Uno ve a diario los paraguas desmoronados en la boca, el estribillo certificado
de la democracia, las calles que soportan los compromisos de la lluvia,
junto al disfrute aditivo de las moscas.
—Mientras el espectáculo continúa, se debate el destino de la claridad
y las palabras que nos rodean totalmente en la confidencialidad del tiempo.
(No sé por qué el recuerdo debe confundirse con la melancolía, ni sé de qué
barcas salen los puntos cardinales, las grutas destejidas de la boca,
los lavabos torturados del ego.
En el altar del tizne, hace nudo la otra cara oscura de la desnudez.)
De seguro, ante el sofoco, otros estarán fascinados de conjurar contra
el pavimento y los ataúdes irreconocibles de sed…