Memoria clipei recompuse

În infinitatea lui ce acoperă tot spaţiul

indiferent de măsură,

timpul, generosul universului,

îşi dăruieşte întreaga dimensiune

şi unor minuscule fiinţe

pentru a primi în schimb, ocară.

Ba e prea scurt, ba e prea lung,

ba e de neînţeles ori necruţător

cu tinereţile veşnice visate

de aceia ce sfârtecă la neşfârşit clipa.

De dragul şansei o recompune.

Oglinda oglinjoarei nu se teme,

că i-ar putea fi letal un ciob nevinovat.

Îşi întinde transparenţa

pentru a face şi desface destine,

pentru a da viaţă şi a omorî ce e de omorât.

Toate zeităţile i-au bătut la uşă

cerându-i o cupă din naştere, viaţă şi moarte.

Toţi au vrut să-i demonstreze

o eternitate mai mare prin lumile lumilor lor.

Şi în generozitatea lui nemărginită, îi lasă,

căci timpul se măreşte cu fiecare zeitate

şi clipă sfârtecată.

Trece timpul ? Nu, se înmulţeşte

cu fiece gând ce se iveşte,

cu orice fiinţă ce pulsează.

În eternitatea lui îi face eterni pe toţi

într-o memorie a clipei recompuse.

© Ioana Haitchi, 06.06.2015, Klausenburg

Foto by Ioana Haitchi, Dreams

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate