Îmi povestea despre vieţile cronice ca
despre copilărie.
Am intrat în vorbă cu ea spunându-i că
este frumoasă,
că a rămas cu o tinereţe pe care
dihăniile veacului ei
n-au ştiut s-o biruie.
Mi-a spus că locuieşte lângă gară,
într-o casă veche, unde odinioară
îşi repeta solfegiile o prim-solistă wagneriană.
Pe aceeaşi bancă s-a aşezat şi tinereţea.
Era ocupată cu aşteptarea.
Muşca cu grijă dintr-o pâine cu seminţe.
Ne-am luat de mână, la o plimbare,
pe unde umblă cerurile atunci când norii
au desagile prea pline,
să ne mai amăgim că se vor naşte bărbaţi
care să ne sărute mâinile.
© Ioana Haitchi – Jeanne Christiane,
20.09.2015, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile
rezervate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu