de
teamă să nu striveşti
vreun
păcat aruncat la întâmplare.
Bisericile
sunt goale de tolbele
ce
în ceruri preaîmpărăteşti
voiau
să le urce, să le spele
şi
din ele să se prăvale
un
adevăr ce s-ar fi putut adăuga
frumuseţii
omeneşti.
E
lăsat pradă în fiece gară,
prin
locuri unde nu mai cresc seminţe
şi
nici cuvintele nu mai hrănesc.
Goluri
pline cu ocară,
ulcioare
crăpate de buza timpului
sângerând
a iertare,
doar
măruntaie de os ce zidesc.
Ţi-e
şi frică să mai vorbeşti,
În
buza timpului cresc oase
Şi
pe limbă ogaşe,
Spurcate
şi înroşite de cleşti.
Ţi-e
şi frică să mai adormi,
În
rotundul visului
sunt
franjuri ascuţiţi de stele
Striviţi
de buze sticloase
Oblojiţi
cu nuiele
Şi
dacă ţi-e somn,
Te
plânge duios a împăcare
şi
te cuprinde atunci când striveşti
un
păcat aruncat la întâmplare.
©
Ioana Haitchi, 17.02.2016, Klausenburg
Foto
by Ioana Haitchi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu