Şotronul din silfide

Născută fiind într-o zi de iarnă,

zilele de vară îmi păreau

aidoma aripilor de zmei

întinse pe şotronul din silfide

când aruncam cu piatra pentru a deschide

poveştile cu paşnici zei.

 

Şi ce bine, că i-am dat o şansă pietrei

şi ce bine, că zidul era ascuns în copilării

în care mâinile întinse

cuprindeau obrajii dintre aripile vii.

Mai sar şotronul din curtea casei

Şi privesc la hărăbaia asta goală

Cum îmi aşteaptă piatra s-o arunc prin horn

Şi de-acolo, unde s-o ascunde prima oară

O să zidesc neîndoios un pom.

Pe Ana, nu, pe Ana au zidit-o

Doar catedralele ce plâng în Dom.

© Ioana Haitchi, 17.02.2016, Klausenburg

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate