Îţi propun
să rămânem certaţi.
Împăcarea noastră, oricum nu durează mai mult de o zi.
Aşa, măcar ne putem privi
de la distanţa ce ne ţine legaţi.
Nu mai contează, dacă şi cine iubeşte.
Depărtarea noastră e mult prea profundă
pentru toată absenţa ce mă inundă
şi prezenţa ce mă goleşte.
Îţi propun o înţelegere strâmbă.
Prea multe fisuri într-o tăcere ciudată
pentru-a rămâne iertaţi viaţa toată.
Mai bine prieteni în umbră.
În loc de-o judecată dreaptă şi sfântă,
mai bine o decentă împăcare…
Şi îmi aduc aminte,
că-n ultima secundă
când am vrut să mă iau cu nemurirea la trântă
am câştigat prin neprezentare.
Împăcarea noastră, oricum nu durează mai mult de o zi.
Aşa, măcar ne putem privi
de la distanţa ce ne ţine legaţi.
Nu mai contează, dacă şi cine iubeşte.
Depărtarea noastră e mult prea profundă
pentru toată absenţa ce mă inundă
şi prezenţa ce mă goleşte.
Îţi propun o înţelegere strâmbă.
Prea multe fisuri într-o tăcere ciudată
pentru-a rămâne iertaţi viaţa toată.
Mai bine prieteni în umbră.
În loc de-o judecată dreaptă şi sfântă,
mai bine o decentă împăcare…
Şi îmi aduc aminte,
că-n ultima secundă
când am vrut să mă iau cu nemurirea la trântă
am câştigat prin neprezentare.
©
Ioana Haitchi, 21.01.2015, Klausenburg
Foto
by Ioana Haitchi
©
Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu