De la neştiutori, despre sete

  Îşi călca în picioare lacrimile,

  aidoma femeii abia părăsite.

  Din tălpile-i ciobite,

  suspinul se ridica pe călcâie,

  ploaia să îl spele în voie

  de iubirea lui niciodată

  ce îi zguduise odinioară năfrămile.

  Azi am învăţat de la neştiutori, despre sete.

Noi o simţim simplu, mi-au spus.

Luăm lacrimile din tălpi spre cuvioasele glezne,

le bem aşa, pe nerăsuflate

şi ce-ar mai fi de cuprins şi de spus

după ce ţi-ai băut mările toate ?

Săraţi cu hohote încă neplânse,

peste ape între mine şi tine

un căuş în năframă pe creştete unse,

în iubirea lui “niciodată”, o mie de astre

ce cresc de sub tălpi înspre glezne-n ciorchine.

În spatele inimii, sufletul păzeşte mările noastre.

11.03.2016, Klausenburg

Foto: Internet

Copyright – Toate drepturile rezervate