Zbor peste zbor - Klausenburg Publishing House Blog

vineri, 1 iulie 2016

Zbor peste zbor

Zbor peste zbor,
Aripă între ape,
Ursitoare ucigând jivine,
Potop peste potop
Nicio lume nu încape
Între mine şi tine.

Dragoste peste dragoste,
Aritmetica infinitului
Se înşurubează în Arhimede,
Aur şi pacoste
În balanţa ursitului
Atunci când ne vede.



Şi gări peste gări
Stele căzătoare în sfere
Scorţişoară pe şine,
Mai caut în cămări
Îmbrăţisări efemere
Să-mi miroase a tine.

© Ioana Haitchi, 01.07.2016, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu