Sub infinit

(N-am ştiut cât de aproape era depărtarea ta,

până când ai oftat,

respingând trei infinituri deoadată. )

Timpul stătea într-o poziţie incomodă

înghiţit de ultima eternitate.

Bătrân cât toate vremile,

îşi ostoia foamea cu matricea fericirii.

Ultima cină a umanităţii o sărbătoarea singur,

mâncase şi mărul otrăvit

şi livezile cu vişini.

În gleznele deşertului,

milioane de ace din aricii paradisurilor

străpungând cocoaşa milei.

Era linişte. Sub timpul obosit

se auzea doar zăpada

trosnind sub următorul infinit.

© Ioana Haitchi, 14.08.2016, Klausenburg

Foto: Salvador Dali, “Sentimental colloque”, 1944

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate