Mi-eşti drag, spre foarte drag, spre te iubesc

Mi-eşti drag.
Am încercat din răsputeri să scap
De tara sentimentului ciudat.
Te-am dat cât am putut de toţi pereţii
De toate gândurile ce mi te-au purtat.
N-am reuşit decât să-ţi fac
Un cuibuşor mai mare în iatac
În care beau până în zori petrecăreţii.

Mi-eşti drag, spre foarte drag.
În faţa casei pus-am ‘naltu’ prag,
Să nu mi-l poată trece nici măcar
Un călăreţ de soi, cu-armuri sirag,
Care-şi ascunde inima sub straiele tăioase,
Dar m-am trezit cu buzele-mi cărnoase
Că sufletu-ţi ating neputincioase
Şi pradă m-am lăsat, de dragul, drag.

Mi-eşti drag, spre foarte drag, spre te iubesc.
Nu ştie niciun architect
Să-mi construiască un lăcaş perfect.
Nu-i trebuinţă de-un muzeu fără statui,
Şi nici de-o mânăstire cu nebuni verzui,
Nici de-un palat cu turnuri, turnuleţe,
Din care doar domniţe şugubeţe
Să-şi scape ca din întâmplare,
Batistele-n livada cu gutui.

Ce-ar mai rămâne de nu mi-ai fi drag,
De n-ar fi drag spre foarte drag
Şi foarte drag spre te iubesc?

Şi iar mi-eşti drag, spre foarte drag, spre te iubesc.
Mi-eşti drag. Îmi eşti.