MONŞER - O SӐRBӐTOARE A POEZIEI

“Iubitorul de poezie este un poet special,
un suflet care îl încarcă pe cel ce scrie,
Aşa ajunge poetul să poarte pe umeri
toate durerile lumii.
Să ne fie primit.”

Ioana HAITCHI

Există în poemele Ioanei Haitchi mai multe puncte de forţă, ca nişte tuşe decisive aidoma turnirurilor de scrimă. Se pare că duelul se dă în faţa oglinzii, poeta reuşind să-şi desemneze câştigătorul – acest „Monşer” – îndelung căutat şi găsit totuşi după o repriză de călătorie prin labirint:

„E o secundă care te minte, Monşer,

sau care se lasă minţită cu atâta uşurinţă,

încât te întrebi, dacă e mister

sau e curată nesăbuinţă

într-o anume rotire sau e un pas pătrat

al gândului în orizonturi sau cine ştie,

poate e chiar o formă perversă de păcat.” (Bontón)

Avem aici în această carte o imersiune, o transpunere în cuvinte care adună experienţe de viaţă trăite – un sens al cunoaşterii – mergând până la contemplaţie într-un labirint (acelaşi) posedat de o autonomie perfectă. Poemele sunt analepse înşirate pe un orizont imaginar deasupra căruia se înalţă nadirul. Reducerea dar şi readucerea la esenţe conturează un univers liric liminar într-un scenariu spectral care probează o vervă creatoare de nestăpânit. Este vorba de o adâncire în sine care bazându-se pe construct produce o stare finală de echilibru. Momentele schimbării centrului de greutate se realizează gradual, fără sincope ingerând ludicul:

„De zile prea lungi, Monşer, am oroare.

Strecoară în ele o zamă de peşte

Cu oase prea multe, cu prea multe picioare

Încălţate cu bocancii unor false mirese.” (Zile prea lungi)

Desfăşurarea rapidă şi graţioasă a imaginilor ne duce cu gândul spre o viziune expresionistă – puţin întretăiată – care întăreşte încă o dată maturitatea esenţială, energică şi imperativă ce caracterizează universul liric al poetei. (vezi – Ziua în care îţi scriu, Ridică cerul, O mie de cercuri, Zile prea lungi, Sărut peste sărut, Cămaşa cu sirene, Te mai las un timp, Lada de zestre)

Vorbim despre cartea unei poete autentice care mai are încă multe de spus şi suntem mai mult ca siguri că nu se va opri aici, vorbim despre un timp împlinit şi de o întâlnire cu o sărbătoare lirică pe care ne-o oferă Ioana Haitchi:

„Să n-o laşi să plece,

deja îi cunoşti fiecare parte de cer,

o să te rostească în toate limbile,

în fiinţele ei să te împace

ostoindu-şi furtunile

într-un alt leru-i ler.

Tu s-o cuprinzi

din creştet la glezne

până când îţi va cere

cu un sărut o altă dragoste. (Tu s-o cuprinzi)