Singurul loc

  Singurul loc prin care pot intra în mine

  e un sӑrut strecurat pe sub uşile cerului,

  când larma zorilor se face mai finӑ

  ca nisipul Saharei şi mult prea toridӑ

  atunci când apucӑ a se risipi

  într-o cununӑ de aripi.

 

  Tot ce mi-am lӑsat a fost sufletul cu gândurile lui,

  nestӑvilite dorinţe de-a se privi înlӑuntru

  şi un grӑunte de teamӑ cât mila sacrificatului.

  Ȋncӑ se mai aude, în ecou se aude

  iarba din faţa paşilor mei, ce a rӑmas

  şi mereu traseazӑ anotimpuri crude.

  

  Cu gândurile tale, cu ele vorbeam,

  nestӑvilite dorinţe

  de-a mӑ privi înlӑuntru

  şi prin douӑ boabe cât douӑ seminţe

  ce-mi sprijinӑ acum cuvântul,

  e singurul loc prin care

  mai putem intra în noi

  desculţi şi curaţi

  atingând şi deopotrivӑ strivind

  omӑtul ce s-a aşezat

  mai senin ca un colind
  ce sӑrutӑ pӑmântul.

 

  Singurul loc prin care mai putem intra

  E  zborul din prima duminicӑ,

  Un Leru-i ler, tӑcutӑ stea

  Ce aripa cuminecӑ.

 

  Din cartea de poezie  Zborul de duminicӑ

 

 

  14.12.2016, Klausenburg

  Foto: Frank Wendel

  Copyright – Toate drepturile rezervate