Ropotul singurӑtӑţii

Nucile iarna sunt mai dulci decât halvaua cu sare,

N-ai auzit ropotul singurӑtӑţii din zare?

Şi dacӑ urc peste ape, aş crede cӑ le pӑşesc

doar dacӑ timpul stӑ în loc, cel (ne)pӑmântesc.

Cine sӑ mӑ ia de mânӑ într-o lume de cearӑ

în care statui se pornesc cӑtre foc

sӑ-şi unduie trupul în plugul ce arӑ?

...

Lacuri în povara adâncului uriaş

se preling înspre noaptea urcuşului,

secunde obosite fac paşii mai mici

decât cioclii ucişi,

decât ogaşele timpului,

se preling precum curge zahӑrul din şindrilӑ

roind tot albul de pe-acoperiş.

...

Inima are încӑ toate camerele-acasӑ,

o sӑ iau primul adevӑr de mânӑ,

pe celӑlalt îl las la poarta trufaşӑ,

sӑ stea acolo pânӑ o sӑ-l întreb

de sӑnӑtatea pӑcӑtosului

ori a fostului iubit.

Adevӑrul înlocuieşte orice,

orice ar putea fi de trӑit.

...

Nucile iarna sunt mai dulci decât halvaua cu sare,

N-ai auzit ropotul singurӑtӑtii din zare?

...

Din vol. “Zborul de duminicӑ”

...

© Ioana Haitchi, 20.12.2016, Klausenburg

Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate