Tristeţe cu pâine

Bucurie cu pâine albӑ şi moale

n-o sӑ ştie nimeni cӑ eşti o tristeţe neagrӑ şi acrӑ,

Lasӑ, o sӑ mӑnânc din coajӑ sӑ prind culoare…

***

Vine o zi când te pӑrӑsesc toţi, fӑrӑ niciun motiv.

Pleacӑ şi gata, nu-şi iau rӑmas bun,

aşa cum nu ţi-au dat bunӑ ziua când au apӑrut.

Trenurile molfӑie miezul,

gândind cӑ jarul care l-a copt

le vor da încӑ un şfung

spre o bucurie promisӑ,

şi mӑ rog, de ce s-ar opinti,

dacӑ urmӑtoarea staţie are gara închisӑ?

***

Tristeţe cu pâine

o bat de coajӑ într-o ştergurӑ cu iţa în cruce

sӑ-i rӑmânӑ durerile toate,

sӑ n-aibӑ unde le duce.

De tine mӑ doare

atât cât ar putea sӑ doarӑ pierderea unui suflet,

odatӑ prieten,

aşa trist şi rӑsucit de-a-ndoaselea într-un melc

ce nu-şi mai duce casa nicӑieri.

Lasӑ, bucurie cu pâine albӑ şi moale

n-o sӑ ştie nimeni, chiar nimeni

de tristeţile de ieri.

Şi cine ştie, poate, aşa cum ziceai,

or veni anotimpuri…poate,

poate mai mâncӑm ce rӑmâne din miez.

***

© Ioana Haitchi, 21.12.2016, Klausenburg

Foto: Frank Wendel

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate