DISONANȚE

Visez plăceri agreste pline de extaz,
Când, după dans, prin iedera virgină,
Cu pas frumos în liniștea deplină,
Strivim petunii roșii, ca vinul de șiraz.

Și te întreb cu glas abia șoptit
Ce fel de nume porți prin buzunare?
Că tot mai des stârnești în jur mirare
Și-un fel de a iubi nedeslușit.

Am avut noroc că ne-a durut frumos
Întreaga alchimie ce mistuie cuvinte,
Pe-un fel de eșafod nostalgic și cuminte,
Împodobit cu roze, de sus și până jos.

Tăcerile perfecte ascund în noi ispite
Ca-n foi de incunabul, iubirile nescrise,
Rămase dintr-o vară cu visele ucise,
De-o mistică sentință ce sângeră ursite.

Și totuși, te cunosc de undeva!
Trăgându-ti trena cu un gest difuz,
Ca într-un dejavu utopic și confuz,
Expus paranormal pe același altceva.

Cuvinte ideale aș vrea să-ți recompun
Dar, gândurile mele, se risipesc în vânt
Și nu mai știu vreun capăt de cuvânt,
Ce te-ar putea rosti, atuncea când ți-l spun.

© Constantin Georgescu, 29.08.2018
© În lectura poetei Ioana Haitchi