Mumă

Haínă e în ochiul urmei, vocea fără ecou

şi grea haină îşi mai poartă umezirea pleoapei

de dincolo de vremuri, de dincoace de viaţă

şi în cuşma biruinţei ai un ac şi o aţă

de care îţi coşi răposatele pagini din calendarul vorbelor.

Nu mai ai nicio holdă  cu grâne verzi,

uscăciunea a umblat prin locuri putrede,

prin livezi,

aceleaşi roade cu viermi încă vii,

n-are pasul nici urma vreascurilor arse

din pădurile-colivii.

Cuvântul poate destrăma întunericul,

poate fi un tăiş ce te străbate,

sfârtecându-te atunci când desparte adevărul

pentru clipele curate

ce şi-ar putea uni veşniciile.

Scutură apele să cerni sarea prin găurile mari de humă,

spulberă vântul de arşiţa-ciumă,

să mai poţi zări

alte veacuri ascunse în inimă,

să mai poţi zămisli,

să-i mai poţi fi vremii, mumă.

© Ioana Haitchi, 12.12.2015

Foto: Erik Johansson, Expecting Winter

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate