Râul pedepselor (Río de las penas)

Acest râu este o confluență de râuri.
Se caţără pe maluri.
Curge prin paturi.
Împietreşte luna. Rupe singurătatea.
Invită pe timp de noapte la zeițe sau mere.
Misterios. Intim. Deghizat în sfânt.
Mușcă şi pătrunde desculț.
Dezlănțuite feţe. Goluri. Stâlpi.
Poate fi în cascadă sau în aluviuni.
Se odihneste pe maluri.

Se revoltă. Sângerează în sufletul morților.
Moare și învie. În mare, în lacuri, în pământ.
Dispare și devine un nor.
Baraje fără porți.
Lume întunecată.
Vinul lent ce conduce iadul.
Nirvana.
Știu doar că o plută ar ajunge.
Totuși, refuză o monedă sau o ramură de aur.
Nu sunt rituri funerare, nici monede, nici limbi.

De asemenea, m-am udat mereu.
Mă conducea în direcția opusă.
Mi-a subminat viţa de vie îngropată.
Mă sug în violet.
Scufundă zece insule din corpul meu.
Se revarsă într-o minune. Sărutul pe care-l găsesc:
Templele pulsului. Trifoiul din gura mea.
Cristalele pietrelor mele. Acele zile de ianuarie îndepărtat.
Urme inflamate. Picioarele, lut fragil.
Transformau atât de tainic viile în deşeuri.

Tulpini încurcate și trandafiri.
Eu iau malurile. Viață de marionetă.
Ne confruntăm cu deltele: Triunghiuri.

Gură însetată, sopârla între palme.
În burta mea, terenuri dure, întemeiate.
El a băut sucul din sânii mei. Și m-a strigat.
Și plângea în continuare, ca un câine vagabond.
Vânt străin. Habitaclu pierdut.
Crucifix în cele patru puncte cardinale.
Râul. Râul-rană. Râul-fiu.

Acest vin este un râu-cascadă de rândunele negre.
Aduce în ochii tăi o auroră absentă.
Semnale care vin din est.
Rug de duminică. Alb deschis în ansamblu.
Mesagerul setei. Setea-i deschisă și sticla e spartă.
Iubitul nu se mai întoarce. Talamus.
Râul care a trecut granițele primejdiei.
Râul flămândei mame. Pâine de  lacrimi și de aur.
Plânsul ce ascunde ursul în cavernă.
E răzvrătit. Caută tenace în grădinile altora.
Râul care devine blândețea și furia se evaporă.
Tatăl-Râu. Vinul sacrilegiu. Iubit. Ireverențios.

Mă aud crescând în aceste tulpini.
Piatră dormind pe umedă piatră.
Zvon de apă sacră.
Ochii mei  prinși într-un ochi din apa sa.
Râul-sare și lavă, suferă.
Râu de aşteptări şi de speranţe. Încă în aşteptare.
Buze uscate. Picături.
Râu de speranță. Tăcerea din spitale.
Ten palid și cântece de nisip.
Învierea Râului-Vin. Râu de obligaţii și debitori.
Râu care închide umbrele. Care scrie puzzle-uri.
Sustrage  preceptele triunghiulare și câinii cu trei capete.

Râul care-mi sărută ridurile şi măştile.
Sunt udă ... și beau.

© Amelia Arellano, 2010

© Traducerea Ioana Haitchi, 14.11.2013, Klausenburg

Foto: Internet

Río de las penas

Este río  es una confluencia de ríos.

Se sube a las cornisas.

Fluye por los lechos.

Apedrea la luna. Rompe la soledad.

Invita a recorrer la noche a diosas o manzanas.

Misteriosas. Íntimas. Disfrazadas de santas.

Las muerde y las penetra, descalzo.

Arrasa vertientes. Lagunas. Malecones.

Puede ser cascada o aluvión.

Descansa en las riberas.

Se rebela. Se desangra en el alma de los muertos.

Muere y resucita. En el mar, en lagos, en la tierra.

Desaparece y se transforma en nube.

Diques sin compuertas.

Inframundo.

Vino lento que recorre  infiernos.

Nirvanas.

Sabe que solo una balsa llega.

No obstante, se niega a la moneda o a la rama de oro.

No hay ritos sepulcrales, ni monedas, ni lenguas.

También a mi me moja.

Me recorre en dirección contraria.

Socava las vides enterradas.

Me liba en púrpura.

Moja las dos islas de mi cuerpo.

Se derrama en prodigio. Besa lo que encuentra:

Las sienes de mi pulso. El trébol de mi boca.

Mis cristales de roca. Los lejanos eneros.

Las doloridas huellas. Los pies, frágiles, de barro.

Transforma los desiertos, viñas calladas, tan secretas.

Enredamos los tallos y las rosas.

Me tomo de las bridas. Testaferro de vida.

Enfrentamos los deltas: Triángulos.

Boca de sed, lagarto entre palmeras.

En mi vientre fundamos ásperas heredades.

Ha bebido el zumo de mis pechos. Y ha llorado.

Y llora todavía, como un perro extraviado.

Forastero del viento. Bitácora perdida.

Crucifijo en los cuatro puntos cardinales.

Río. Río herida. Hijo, río.

Este río vino es una cascada de golondrinas negras.

Lleva en sus ojos una aurora ausente.

Señales que vienen desde el este.

Fogata de domingo. Blanco guardapolvo abierto.

Mensajero de la sed.

La sed abierta y la botella rota

Amante sin retorno. Tálamo.

Río que ha traspasado límites de angustia.

Río hambre de madre. Pan y llanto y oro.

Llanto que se esconde en la cueva del oso

Apostata. Empecinada búsqueda en jardines ajenos.

Río que se torna en mansedumbre y en rabia se evapora.

Río padre. Vino sacrílego. Amado. Irreverente.

Me escucho crecer en estas cepas.

Dormida piedra, sobre piedra mojada.

Rumor de agua sagrada.

Mis ojos se enredan en sus ojos de agua.

Doliente río de salitre y lava

Río de entregas y de esperas. Quietas, expectantes.

Labios resecos. Gotas.

Río de esperas. Silencio de hospitales.

Tez macilenta y sonatas de arena.

Río resurrección del vino. Río de deudas y deudores.

Río que clausura las sombras. Que escribe crucigramas.

Evade los preceptos triangulares y perros de tres cabezas.

Río que me besa las grietas y las máscaras.

Que me empapa... y me bebe.

© AMELIA ARELLANO

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate