Cu opincile prin sateliţi - Klausenburg Publishing House Blog

luni, 23 mai 2016

Cu opincile prin sateliţi



În România NU exista o cultură a dezvoltării de sine, a dezvoltării societăţii, în schimb există cultura distrugerii, specializată uneori la perfecţiune. Dacă azi este una dintre acele zile în care suportaţi adevărul, acceptaţi că România ca stat independent si aşa-zis, suveran, nu are vechime pe harta lumii. S-a format din nişte oameni care au fost slugi secole de-a rândul şi care dintr-o dată s-au trezit stăpâni şi se comportă ca nişte jefuitori. Este vorba despre cultură, despre tradiţie, despre faptul că domnitorii n-ar fi construit în veci o şcoală şi despre faptul că prea mult se fură, de la radiera de birou şi hârtia igienică de la serviciu, la serviciile secrete. Aşa că, lasaţi-o aşa, căci oricum nu ne descurcăm mai bine mâine, dacă nu am fost învăţaţi de mici să facem echipă măcar din doi oameni şi apoi progresiv, restul. Sunt lucruri care dacă nu se învaţă atunci când trebuie, devin o tară, contribuind la involuţia umană.

Lăsaţi-o aşa, mergeţi de 8 martie cu flori la învăţătoare, plătiţi din buzunar toate fondurile care vi se cer, plătiţi ca în evul mediu vizita la doctor, faceţi tot ce vă spune şefu’, acceptaţi răul oferit gratis din partea guvernanţilor şi acceptaţi că nu veţi putea face nici dvs. nimic pentru generaţia următoare care deja e schilodită pentru că NU a învăţat atunci când trebuie lucrurile de bază ce ţin de dezvoltarea unei societăţi, căci dezvoltare NU înseamnă telefonie mobilă şi televiziune prin satelit, ci educaţie. Şi măcar azi, vă rog, nu mai confundaţi  succesul excepţiilor,  cu sistemul în sine, un sistem comunist căruia i s-a ataşat un apendice numit, parlament. 

Lăsaţi-o aşa pentru că ar trebui să se simtă ruşinaţi vreo 99% dintre vorbitorii de limbă română, vorbitori care din generaţia tânără, 53% sunt analfabeţi funcţionali, adică ştiu să scrie şi să citească, dar nu înţeleg şi alte generaţii cu minţile setate în alte secole. E chiar periculos a mai spune ceva. Lăsaţi, tot UE, tot aceia care par sau sunt împotriva românilor, îi vor civiliza, cu forcepsul, dacă va fi nevoie, pentru că naţia asta, singură, încă nu ştie, cum.

© Ioana Haitchi, 23.05.2016, Klausenburg
Foto by Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu