Dorul de îmbrăţişare

  Ţi-aş spune ceva, aşa, ca pentru noi,

  să nu ne audă nimeni,

  că viaţa trece chiar şi prin moarte,

  că nu e om să nu fi ucis ceva,

  cu un gând, cu o lacrimă, cu o privire.

  În schimb, ucigaşa din mine e leneşă,

  ba vrea la soare, ba la umbră, ba în braţe,

  de toate vrea, de toate.

  Odată, demult-demult, m-am uitat la piatra

  pe care scria numele meu şi am văzut-o,

  de prea multe ori am văzut-o.

  După ce treci, nu mai poţi face nimic,

  te uiţi înţepenit şi-ţi lasă gura apă

  după un pepene galben.

Doare cel mai tare

dorul de îmbrăţisare,

dorul acela te mai ucide încă o dată,

dorul de a fi îndrăgostit, fericit

cu toţi aceia pe care i-ai ucis

şi să-i săruţi îmbrăţişaţi în tine.

Un mister leneş, de toate vrea, de toate.

© Ioana Haitchi, 30.08.2016, Klausenburg

Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate