Gând

   Ce bine că nu mai pot atinge timpul!
   Puritatea aceea matură, biciuită mereu şi mereu,
   a reuşit, nici acum nu ştiu, cum,
   să mă treacă peste punţi o mie.
   Un fel de “El Camino” în care zilele erau prea lungi
   ori scurte infinituri aşezate pe hârtie.
   Şi am ascuns şi am găsit o nouă poezie de demult.

Gând

Cu ochii-nchişi, cu mintea-n tâmple
Aştept ceva să se întâmple,
Dar toate sunt la locul lor,
Nici clipa nu mă mai înşală,
Iar ochii-mi plâng de oboseală
Şi ochii-mi plâng de dor.

Afară iarna este seacă
Şi fără tine sunt săracă
Şi-i frig şi toate o să treacă
În gând se simte iarăşi vara,
E ger în mine şi nu-i bine,
De trece noaptea fără tine,
De trece iarăşi seara.

Şi tot degeab-ar înflori
La geamul meu încă o zi
La capul meu zilele toate,
Dacă acum când te iubesc,
Buzele mele se-ofilesc
Fiindc-au rămas nesărutate.

© Ioana Haitchi, 07.02.1988, Klausenburg
Foto: Internet
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate