Neîmpăcatele tristeţi

De prea multă vreme

e o duritate inutilă în oameni şi în lucruri,

din cercuri dislocate, inerţi te privesc,

oameni schilodiţi pe veci,

urlând cu disperare din propriile trupuri.

Şi nu te lasă nici măcar să-i oblojeşti,

căci lipsa durerii i-ar deruta.

Ţi-e şi frică să mai spui ceva,

fără să se considere atinşi, răniţi

sau poate, şi mai rău,

îşi vor deschide răni neinventate până atunci

şi te vor face vinovat şi pentru asta.

Să taci, să nu mai spui nimic şi basta,

în speranţa deşartă că le va trece,

doar împărtăşindu-ţi urletul mut.

Neîmpăcatele tristeţi ale acestui început de secol

zemuiesc în greşeli neiertate din secolul trecut,

judecăţi primare, asprite de sigiliul morţii,

îndreptate cu măsura durerii, a nepriceperii şi-a sorţii.

© Ioana Haitchi, 03.08.2016, Klausenburg

Foto: Internet

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate