Respiraţie

  E prea târziu pentru blândeţea minciunii,

  pentru acea nemurire de gheaţӑ,

  Te risipeşti mereu în ploaia aceasta 
  prealeneșă

  ascunsӑ de ceaţӑ.

  E prea târziu sӑ mi te-aşterni peste  creştet,

  e prea târziu sӑ-mi vorbeşti cu limbile  norilor

  prin gheţari miluiţi, de o mie de ori

  aceeaşi poveste.

Ȋmi şade în braţe bufniţa albӑ,

un pui înţelept ce-mi încӑlzeşte

la piept ochii nopţii. Mi-au rӑmas de iubit

doar cӑderile apei ce au ridicarea la cer,

doar inimi spӑlate, doar ele mai pot respira

cu uşurinţa unui rӑsӑrit.

…

Mi s-a fӑcut de trup, de inima ta de cӑlӑtor,

De oftatul acela, de istoria unui timp

Ce-şi ascunde regatul într-un zbor.

© Ioana Haitchi, 27.11.2016, Klausenburg

Foto: Michael Cheval

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate