Mӑruntaie albe cioplite în fin

   Mӑruntaie albe cioplite în fin,
   Zborul are aripa ce sfâşie pale de ceaţӑ,
   Arcuite şiraguri cu urme de zei în senin,
   Din zӑpadӑ îşi urcӑ amiaza şi o rӑsfaţӑ,
   Iar nopţile adorm mai sӑrace cu înc-un suspin.

   Mӑ vor sӑruta doar buze de poet pe creştet,
   Ele mӑ cunosc mai departe de gând,
   Precum sӑmânţa roditӑ ce creşte şi creşte
   Scufundatӑ într-o sevӑ ce m-a îmbӑiat
   Şi voi sӑruta doar mâinile ce-mi scriu de iertare,
   Ca despre naştere, moarte, eternitate, sfinţire
   Şi despre liniştea ce ne-a creat.

   Mӑruntaie albe cioplite în fin,
   Mi te-ascuzi îmbrӑţişând infinituri celeste,
   Arcuite şiraguri cu urme de zei în senin,
   Te aştept într-o toamnӑ cu Frunze pocnind
   Din castanii cu îngeri la glezne.

   Din cartea de poezie Trezvie