Cӑ dacӑ ar fi sӑ scriu numai ca tu şi voi şi ei sӑ mӑ
citeascӑ,
i-aş pofti prima datӑ în casӑ și mai apoi i-aş servi cu o
pӑlincӑ,
sӑ-şi mai tragӑ sufletul de la atâta amar de tӑcere,
Cӑ tace lumea asta, de nu ştiu cum îşi mai poate iubi
nevasta
Sau poate n-o mai iubeşte, ci doar închide ochii.
...
Se dӑ balet la radio, îi auzeam vorbind.
Cineva descrie în şoaptӑ paşii sӑ putem adormi,
Cӑ la numӑrat ne mai pricepem sӑ ne pierdem,
Tot aşa de prost stӑm la matematicӑ,
etalonul nostru de tinichea.
...
Apoi aş recita dintr-un spectacol de întâi decembrie de
la şcoalӑ
Când cântam la chitarӑ cântece, chiar cântece erau
Pe douӑ rânduri de versuri,
unele pentru mine şi altele care se auzeau în salӑ.
Mie îmi plӑcea dupӑ sfârşit, atunci când lumea se
descӑlţa de tocuri
Şi mergea spre casӑ în balerini. Ne visam oval şi ovalӑ
Şi pe vremea aceea chiar ningea, iarna ne albea.
...
Şi dupӑ cum am spus, v-aş invita,
Poate vi se mai dezleagӑ limba, mintea, viaţa,
Sӑ lenevim la un pahar de vorbӑ,
despre cât de repede ne trecem,
Da’
chiar, ce repede trece, nu-i aşa?
...
Din cartea de poezie Gulg
© Ioana HAITCHI, 20.03.2018, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu