Prin cerurile întunecate, şi roua
Cade peste ochii mei şi simt fiori.
Edith Sitwell
Pieptul mării îşi frământă propria-i
nelinişte. Şi se termină acolo, în hăul gurii sau în ochiul condamnat la
moarte în fiecare zi. Dar înlăuntrul puternic al pulsărilor,
adevărurile desprinse de nimic, acele diguri ale braţelor, ca astrul în
flăcări al infinitului. Uneori, limitele ferestrelor sângerau umbra
goală a lumii, ca atunci când răul este atins și îşi revarsă materia.
N-a mai rămas nimic, decât taluzul sau digul, aici sunt îndoielile:
totul se dezminte în lumina frământărilor, în respirația nepoliticoasă a
rușinii. Fug de numirea fiecărei lovituri a febrei care înăsprește
profunzimea oarbă a sufletului.
© André Cruchaga, 02.05.2019
© Traducerea Ioana HAITCHI, 03.05.2019, Klausenburg
© Tabloul Irina Laube
TODO ES VACÍO
Through the dark heavens, and the dew
Falls on my eyes and sense thrills through.
Edith Sitwell
El pecho del mar prende sus propios
desasosiegos. Y desemboca allá, en el vacío de la boca, o en ojo
condenado a morir cada día. Mas en el interior enjuto de los pálpitos,
las verdades desprendidas de la nada, aquellos diques de los brazos como
la piedra en llamas del infinito. A ratos se desangran los límites de
las ventanas, la sombra hueca del mundo, el mal que al tocarlo derrama
su materia. Ya nadie queda, salvo el talud o el despeñadero, aquí de las
indecisiones: todo lo desmiente la luz de las migajas, el rudo aliento
de la deshora. Huyo de nombrar cada golpe de fiebre que aprieta el fondo
ciego del alma.
©André Cruchaga, 02.05.2019
©Pintura de Irina Laube
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu