George Mihalcea (13.03.1954 - 02.01.2020) |
Tu erai un poet pursânge,
Ai murit în patul tău ca un lord.
Noi? am rămas fără de glas, neputincioși, fără vers,
Șchiopătăm printre gânduri, te plângem tăcut,
Mireasmă de îngeri să ne însoțească, să ne fie
Mai ușoară privirea în sus.
Cer plăpând iubitor de iluzii terestre
Ce mai apoi nimicirea în iele tăcut o reclădește,
Te-am certat ieri pentru risipa voioasă de stele,
Pentru pământeanul ce azi rătăcește prin ele.
Eu n-am de gând să mistui ceața cu ridicările la cer ale zeilor
Și nici măcar povața nu va fi izbânda corifeilor.
Mâine e o zi bună pentru sârguința basmelor de-a deveni reale
Și tot mâine semeață va fi aroma vinului băut din pocale.
Tu să dormi ca și cum în brațele mamei tale ai fi,
Iar nemurirea las-o să-ți cânte în leagăn, ”Let it be”.
© Ioana HAITCHI, 03.01.2020, Klausenburg
Foto: George Mihalcea, 31.12.2019, Tomis
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate
”Eşti un poet rar. Ştii sӑ echilibrezi
tumultul. Preţios îmi este acel timp când te citesc. De fapt, trӑiesc un
timp cunoscut catargelor mele. Ȋmi placi foarte!”
Aceste rânduri le-am scris în 13 martie
2017 de ziua ta și nimic nu s-a schimbat de-atunci. Și uite, ești primul
mare prieten pe care îl pierd anul acesta și scriu și plâng și iarăși
plâng, doar delfinii tăi albaștri mă ajută să termin cu bine aceste
rânduri.
Neprețuite darurile tale primite în noiembrie anul trecut. Ne-am întâlnit în taină, lăudat să fie cine a binevoit să ne ajute. Și a trebuit să ascundem aceste daruri de ochii lui Adrian Suciu, unul care face un mare deserviciu poeziei românești.
Vei fi mereu în gândul și în inima mea!
Neprețuite darurile tale primite în noiembrie anul trecut. Ne-am întâlnit în taină, lăudat să fie cine a binevoit să ne ajute. Și a trebuit să ascundem aceste daruri de ochii lui Adrian Suciu, unul care face un mare deserviciu poeziei românești.
Vei fi mereu în gândul și în inima mea!
Și dacă tot suntem datori cu o moarte, tu ai primit una frumoasă, ai plecat în somn, în patul tău.
Drum lin, George!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu