Va fi ochiul, cel care-şi aminteşte de
acelaşi loc în brațe cu o tristeţe aspră a infinitului. (Acum pot citi
scrisoarea moartă a mării şi nuanţa incoloră a zilei îndepărtate. Și
ancorele prăfuite jucând rătăcirea.)
Întotdeauna încerc să descifrez lama sinucigașă a delirului şi să scap de spinii calendarului. (Nu ştiu cum
să construiesc acest puzzle fără sângerarea de aripi.)
Dintre toate tăcerile, rămân cu numele tău şi cu hainele mele jerpelite obișnuite cu drumul.
Din Poemele neîncrederii, 2018.
Traducerea, 12.06.2018, KlausenburgImagine: Pinterest
DURO INFINITO
Será el ojo el que recuerde el mismo
sitio del regazo con una dura tristeza de infinito. (Ahora puedo leer la
letra muerta del mar y la sombra incolora del día retirado. Y las
anclas polvosas jugando al extravío.)
Siempre trato de descifrar la hoja de
suicidio del delirium y darle de baja a las púas del calendario. (No sé
cómo armar este puzzle de supersticiones sin sangrar de alas.)
De entre todos los silencios, me quedo con tu nombre y con mis trapos viejos acostumbrados al camino.
De Poemas del descreimiento, 2018.
Imagen Pinterest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu