Aici mereu căile și armoniile lor
îndepărtate: în fiecare trecere există chiparoșii cerniți ca o
eternitate de singurătate care a sculptat respirația. Noi, orbi de
infinit, ne-am înmuiat în cheagurile trecerii și am înțeles că soarta
are propria ei mistică: pelerinajul, bunăoară, în vântul absolutului.
Uneori lumina scapă din suflet pentru a ne face să înțelegem noaptea,
noaptea care ne ascunde în grădinile visului. Cred că în ultima piatră
pe care am privit-o, am luat act de transcendența speranţei.
© André Cruchaga
© Traducerea Ioana HAITCHI, 19.01.2020, Klausenburg
© Tablou de artyar.ru
AQUÍ SIEMPRE LAS CALLES
Aquí siempre las calles y sus lejanas
armonías: en cada travesía hay borrosos cipreses como una eternidad de
soledades que ha tallado el aliento. Nosotros, ciegos de infinito, hemos
empapado de coágulos la travesía y entendido que el destino tiene su
propia mística: peregrinar, acaso, en el viento del absoluto. A veces la
luz se fuga del alma para hacernos comprender la noche, la noche que
nos oculta en los jardines del sueño. Supongo que en la última piedra
que atisbamos, advertimos la trascendencia de la Esperanza.
...
Del libro: Precariedades, 2020...
©André Cruchaga
©Pintura de artyar.ru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu