Sufletul care la bătrânețe se îndrăgostește
întârziat și obosit nu mai are la ce să se aștepte.
Francisco Lenttlero
Și da, nu mai e nicio așteptare ca timpul să-și schimbe îmbobocirea. E un puf de chiparoși în adiere și un zbor sumbru în jurul acelei străzi de guri revărsate, dezvăluite în vise. Înaintea unui suflet epuizat, doar strigătul, tristețea sau resemnarea, aprinse de aripile stânjenite. Azi nu se aude în mine, strigătul de miriște al pieptului tău: aud doar apa curgând fără speranță în ultima mea meditație. Noaptea muribundă pustiește cu ochii ei de cernire amară.
Din cartea: Rămășițe sparte, 2020
© André Cruchaga
© Traducerea Ioana HAITCHI, 07.11.2020, Klausenburg
Imaginea: Pinterest
YA NO HAY ESPERA
El alma que de vieja se enamora
tarde y cansada ya no tiene espera.
Francisco Cuaresma Borrero
Y sí, ya no tiene espera el tiempo que cambia su gema. Hay un plumón de cipreses en el aliento y un vuelo lúgubre alrededor de aquella calle de desbordadas bocas, revelada en los sueños. Ante un alma tísica, solo el grito, la tristeza o la resignación, incendiada por avergonzadas alas. Hoy es calma en mí, el clamor de rastrojo de tu pecho: Solo escucho el agua que fluye irremediablemente en mi postrera meditación. La noche moribunda deserta con sus ojos de amargo cenicero.
Del libro: Lejanías rotas, 2020
©André Cruchaga
Imagen Pinterest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu