Eu, care nu sunt piatră, ci o cărare
la răscruce atunci când trec picioarele goale.
Luis Cernuda, Unele trupuri sunt ca florile
Știu doar că trec prin noapte privindu-ți pleoapele ațintite spre infinit. Pe drum, vântul peștilor flutură în coșmarurile de piatră care pe cărarea înaltă a apelor trezite ne răsfrânge. O zi, am spus, dar zilele au devenit indecente în fața oglinzii pline cu pescăruși de pluș. Acum este batista mută cu aripi, aceea care se oprește sau se joacă în ochii abrupți ai acestei plimbări mereu desculțe. Întotdeauna, ca după-amiaza dezordonată a brațelor.
Din cartea, Distanțe frânte, 2020
© André Cruchaga
© Traducerea Ioana HAITCHI, 08.11.2020, Klausenburg
ACALLAMIENTO
Yo, que no soy piedra, sino camino
que cruzan al pasar los pies desnudos.
Luis Cernuda
Solo sé que cruzo la noche mirando tus
párpados prendidos en el infinito. En el camino, el viento de peces
aletea en las pesadillas de piedra que nos prodiga el alto sendero de
las aguas despiertas. Un día, dijimos, pero los días se volvieron
indecentes frente al espejo lleno de gaviotas disecadas. Ahora es el
pañuelo mudo de alas, el que enmudece o juega en los ojos empinados de
este andar siempre descalzo. Siempre así como la tarde despeinada de
unos brazos.
Del libro: Lejanías rotas, 2020
©André Cruchaga
Imagen: Pinterest
SILENCING
I, who am not a stone, but a path
that cross when bare feet pass.
Luis Cernuda
I only know that I cross the night looking at your eyelids set on infinity. On the way, the wind of fish flutters in the stone nightmares that the high path of the waking waters lavishes on us. One day, we said, but the days became indecent in front of mirror full of stuffed gulls. Now it’s the mute handkerchief with wings, the one that mutes or plays in the steep eyes of this always barefoot walk. Always like the messy afternoon of arms.
From the book: Broken distances, 2020
© Translated into english Cándida Pedersen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu