Era iarnӑ şi fiarele nopţii, încremenite. Aerul înghiţise
moartea pentru a face reverenţӑ unei vieţi. Nu putea sӑ adoarmӑ. Avea deja
dureri la intervale exacte. S-a ridicat cu grijӑ din pat sӑ nu-i trezeasӑ pe
cei mici şi s-a pregӑtit de plecare. Ştia cӑ în noaptea aceea va naşte. Acolo,
în castelul Mikes, într-o poziţie ciudatӑ, a venit pe lume la data de 22
ianuarie 1968, o prinţesӑ, Katalin Szabó.
Şi cum nimeni nu avea voie sӑ se nascӑ într-un castel
şi cum nicio fatӑ nu avea voie atunci sӑ fie prinţesӑ, ea se fӑcea vӑzutӑ doar când
se rostogolea, când fӑcea roata şi când era în vârful unei piramide în
spectacole de galӑ. De departe putea fi vӑzutӑ escaladând stâlpul porţii, sӑrind
gardul sau uneori în pericol de a cӑdea în fântânӑ. Mamei Etelka îi stӑtea inima în loc şi mereu
se gândea, ce bine-ar fi pentru fiica ei sӑ fie mӑcar pentru câteva ore într-un
cadru organizat în care sӑ-şi consume energia. Aşa a început, aşa s-au rostogolit
vremurile dupӑ dorinţa mamei şi a micuţei prinţese, deoarece, chiar dacӑ nu vӑ
vine sӑ credeţi, atunci s-a deschis primul ”Cerc de gimnasticӑ” de la Covasna
la iniţiativa Gabriellei Furcovici-Denés. De-acolo încolo timpul s-a uns cu muncӑ, durere, tristeţe, bucurie. S-a rotit pânӑ când a ajuns în Olimp şi pe
fruntea ei şi-a aşezat laurii.
E o poveste adevӑratӑ, una pe care nu ştie s-o scrie
decât viaţa.
Cu toatӑ bucuria succesului şi titlurilor obţinute,
cartea are dramatismul unui roman. Am citit cu lacrima în colţul ochiului tot
ce a scris şi s-a scris despre o fatӑ cât un bob de mazӑre care nu ştia o boabӑ
româneşte, care a învӑţat exerciţiile impuse ale Nadiei de la sol şi bârnӑ stârnind
admirația celor din jur, o copilӑ care a plâns în odăița internatului pânӑ au
reuşit ursitoarele sӑ-i dezlege drumurile, oamenii şi limbile.
O campioană olimpică se încumetӑ de noi şi scrie
despre viaţa ei de toate zilele pӑmântene. Şi nu poţi sӑ nu te întrebi, dacӑ nu
cumva pӑcatele neamurilor noastre s-ar fi putut spӑla şi cu sacrificiul acestor
fetiţe care au scӑpat cu viaţӑ din iad şi drept rӑsplatӑ au devenit printr-o
graţie divinӑ, mari campioane, prietene, iubite, soţii, mame, oameni desӑvârşiţi.
Al cincilea aparat. Kati Szabó: vieţile mele
O preafrumoasӑ carte asupra cӑreia m-am aplecat cu gentileţe.
Pentru mine, pentru sufletul meu, Kati e autoarea acestei cӑrţi. Capitolul ”Monolog
negru” m-a convins cӑ ea ar fi putut scrie toatӑ cartea. Csinta Samu a fost
onorat sӑ scrie despre o mare campioanӑ, pentru cei care nu ştiu povestea,
Ecaterina Szabo, pentru cei care i-au vӑzut certificatul de naştere, Katalin Szabó,
iar pentru cei care o alintă, Kati Szabó. Ne eşti pe suflet şi în inimӑ.
Köszi szépen, Kati Szabó!
Mulţumim frumos, Ecaterina Szabo!
© Ioana HAITCHI, 18.01.2018, Cluj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu