Farsa despre câștigătoarea Premiului
Nobel, românca de origine germană Herta Müller și suspendarea ei din
Uniunea Scriitorilor din România, nu se termină. O campanie clară de
umilire, spune Robert C. Schwartz.
De obicei li se spuneau basme. Apoi s-au
numit manipulӑri şi propagandă. Astăzi li se spun fake news, adicӑ ştiri
false. Autorii acestor texte virtuale amețitoare sunt aidoma
lăudăroșilor care pretind că se luptă cu zmeii, cărora le place să se
ascundă în spatele unor pseudonime mai mult sau mai puțin exotice și
să-și închipuie cӑ sunt în siguranţӑ. Și de asemenea, un cunoscător
al scenei literare româno-germane, pe care-l vom numi simplu cu
pseudonimul: Mario Grazia. Nu, nu bucătarul care și-a făcut o anumită
faimă pe internet. Ci înveninatul care caută faima și n-o găsește cu
forța brută. Pentru a deveni un nou Jamie Oliver al literaturii
culinare, trebuie să faci mai mult decât să arunci minciuni și calomnie
în cratiță și să aștepți ca supa să aibă și gust.
Și acum la fapte: Herta Müller este un
target. Și nu doar de la Premiul Nobel din 2009. Sărbătorită ca mare
autoare, ea a rămas pentru multi dintre cititorii ei și în special
pentru non-cititori, Defăimătoarea, care a început deasupra trecutului maro și apoi roșu al compatriotilor din Banatul românesc, cu o tastatură ascuțită ca o obsesie. O temă centrală recurentă a scrierilor sale: poliția secretă comunistă, Securitatea,
care este omniprezentă în România. La începuturi, Herta Müller a
încercat să se elibereze de balast, de persecuții și de calomnii în
dictatura lui Ceaușescu și apoi în libertatea occidentală în Germania
Federală. Dar suflarea lungă a Securității
a surprins-o mereu și mereu. Și dacă n-ar fi hărțuit-o întotdeauna
serviciul de informații, atunci ar fi trebuit să fie unii dintre
compatrioții ei din Banat, care au fost co-sponsorizați și uneori s-a
dovedit că au colaborat cu serviciul secret comunist.
 |
| Robert C. Schwartz, Șeful Redacției DW în limba română |
Vechea Securitate
a dominat întotdeauna afacerea dintre o jumătate de adevăr și știrile
false. Și urmașii săi, evident, de asemenea. Potrivit ultimei farse a
USR care a suspendat-o pe Herta Müller pentru neplata contribuţiei,
concetӑţenii ”bine intenţionaţi” au venit şi au acuzat-o cӑ minte.
Inclusiv anonimul menționat mai sus cu pseudonimul unui bucătar. El
crede că deține un document deosebit de picant, pe care l-a trimis în
copie la DW: cererea de adeziune a autoarei la Uniunea Scriitorilor din
România. Herta Müller minte așa cum a scris,
spune el. Herta Müller și William Totok nu și-au ascuns niciodată
cererile de aderare din mai 1985. Tinerii și talentații scriitori de
origină germană de pe lângă Aktionsgruppe Banat
ar fi trebuit să devină membrii USR, iar unii au devenit. Cel puțin doi
și-au retras cererile după respingerea lor de atunci: Herta Müller și
William Totok. DW are o copie a lui Totok prin care își anulează cererea
de aderare, scrisă în decembrie 1985, în care clarifică faptul că vrea
să se abțină de la aderare din cauza presiunii politice. Într-o
declarație trimisă de câștigătoarea Premiului Nobel la DW, Herta Müller
explică faptele: Atunci când locuiam
încă în România, în 1985 sau 1986 – ar fi trebuit să fiu acceptată în
USR – atunci mi-am condiționat aderarea la USR de cea a lui William
Torok. Dar pentru că cererea lui nu a fost admisă, nu am aderat nici eu.
De atunci nu am mai avut niciun contact cu această organizație. Și
niciodată după aceea nu am mai avut intenția de a deveni membru.
În 1990, după căderea Zidului, un grup de
scriitori români – mai ales foști disidenți – au propus ca acei
scriitori care anterior nu au fost acceptați din motive politice sau
care au refuzat să se alăture, să fie incluși în Uniunea Scriitorilor
din România. În atmosfera revoluționară ce a urmat căderii lui
Ceaușescu, Herta Müller și William Totok au fost de asemenea admiși. Din
păcate, acestea nu au fost niciodată notificate oficial.
Campaniile vizate împotriva Hertei Müller
exercită întotdeauna o atracție specială asupra unui mic grup de trolli
pe internet. Cu acuzații vechi respinse în mod repetat, acest grup nu
poate să aducă atingere imaginii laureatei Premiului Nobel. La fel ca
vechea Securitate de acum
trei decenii. Un scurt comentariu trimis de către William Torok la DW,
pune la punct ”Shitstorm”-ul care apăruse între timp: Nebunia nu are granițe. Defăimarea nu va fi credibilă chiar și odată cu răspândirea recentă a vechilor știri false.
© Traducerea Ioana HAITCHI, 30.04.2018, Klausenburg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu