Clusium Napocensis

Ioana HAITCHI 07:08:00 Poveşti adevărate,

Pentru mine Clujul poate fi şi acasă, istorie, adolescenţă, luptă, înfrângeri, mici victorii şi chiar iubire. Şi nu în ultimul rând, Clujul este o castă de când saşii i-au construit cetatea şi de când a fost declarat oraş liber regesc la 2 iulie 1405 de către Sigismund de Luxemburg. Clujul a devenit "Transilvaniae civitas primaria" pentru că celelalte oraşe libere din Transilvania, Sibiul sau Braşovul, Sighişoara, Bistriţa sau Sebeşul erau înglobate în districtele şi scaunele săseşti, de care Clujul s-a desprins, rămânând singurul oraş liber care nu depindea de nici o altă entitate administrativă. Era ca o republică de sine stătătoare în cadrul voievodatului (ulterior principatul Transilvaniei). Zidurile mai există, fie că se văd sau nu.

Şi-am amintit poate mai puţin poetic despre casta clujeană pentru că ea se manifestă şi azi. Dacă e frumos pe dinafară, Clujul poate fi şi foarte complicat pe dinăuntru. E un loc atipic, foarte orgolios şi chiar ţâfnos pe alocuri, atunci când “alţii” din afara lui, vor să-i impună reguli. Cetatea Clujului a fost astfel gândită încât să aibă de toate şi ea să fie centru de influenţă. Chiar şi castele se pot sparge doar în alte caste. Spre exemplu, la “Uniunea Scriitorilor din Cluj”, fiecare membru e în sine o castă. Se întâlnesc, se salută, îşi întind politicos mâna şi zâmbesc onorabil. Urmează şedinţa de la masa “rotundă” şi fiecare îşi citeşte scrierile. Ceilalţi şed cuminţi în scaune şi se gândesc ce să citească atunci când o să le vină rândul. Şi nu ştiu de ce, dar aşa se întâmplă. Sau poate ştiu, dar nu vreau să spun.

M-am născut la Năsăud, am copilărit în Bistriţa şi abia la 11 ani în 1979 m-am mutat la Cluj cu familia. Am fost o neadaptată vreo 3 ani. Mi s-a părut foarte greu să-l pătrund, cu toate că făceam parte dintr-o familie cunoscută în Cluj, familie ce făcea parte dintr-o castă. Abia din timpul liceului, Clujul a inceput să fie al meu. Şi a rămas. Prima dată am făcut cunoştinţă cu cărţile pe care unii le-au mai şi citit şi am citit până am pus două dioptrii şi jumătate cu plus, desigur, şi sferice. Dar nu vreau să fie asta o laudă. Am făcut-o din pură plăcere, nu pentru a mă cocoţa pe vreun piedestal. N-ai omenie, n-ai nimic.

Apoi am întâlnit oameni care mi-au salvat viaţa. Pe aceştia îi voi iubi la fel de mult ca pe mama si tata. Un loc special îl are dăscăliţa mea dragă, Ileana Boca. Eram o rebelă şi m-a simţit ca pe-un vulcan. Eram în primul an de liceu şi a văzut ce n-a văzut nici mama: potenţialul meu. Şi m-a lăsat să mă exprim prin scris. Şi nu uitaţi, eram în anul 1982.

Clujul e generos cu cei care-l admiră, cu cei care vin în vizită. Cei care trăiesc aici trebuie să fie puternici. E un dur şi devine blând numai când vine vorba despre iubire.

Foto by Ioana Haitchi